Astazi nu trebuia sa ies din casa

Sunt absolut sigur si ferm convins de chestia asta. Afara ninge, troieneste Bucurestiul, e frig…si eu ma trezesc, ca multi altii de altfel, sa ma imbrac si sa razbat acest frig si aceasta ninsoare sa ajung la serviciu.
Totul a inceput de (sambata, de fapt, cu pornirea zapezii) azi de dimineata, de la prima ora. M-am dus ieri sarguincios sa dau zapada de pe masina, din jurul ei si chiar si de pe straduta, pe portiunea din fata masinii, astfel incat sa pot pleca usor. Deh, am lanturi, nu am probleme, dar sa fiu sigur. Incep dezapezirea (usoara) de dimineata, dar, cand sa plec, pe stradutza se crease un morman pe care nu aveam cum sa-l trec. Mai erau doi cu o duba de aprovizionare de la mag de la parter, dadeau cu lopata pe rand, dar cam sictiriti. Asa ca pun mana pe lopata (sa-i bat, in primul rand) sa dau mormanul din drum.

Ecologia

salveaza Romania
Ce putem face noi, pentru a face o diferenta intre ziua de ieri si ziua de maine? Cum putem trai mai sanatos, cum sa facem sa respiram un aer mai curat, cum sa nu mai fim expusi la radiatii, iradiatii si alte raze? Urmaresc din interes un experiment facut de echipa “Think Outside The Box” compusa din echipa Hotnews. Tipul a renuntat la toate beneficiile progresului pentru incercarea de a reduce consumul ce polueaza, dar cred ca si dintr-o ambitie personala. Incearca sa consume cat mai putine pungi de plastic (foarte foarte bine), sa consume cat mai putin curent electric (lumina, tv, radio), nu masina ci bicicleta sau mers pe jos, a inlocuit apa calda cu apa rece, etc. Nu stiu daca dintre cei 10-20 care imi mai citesc blogul, pe langa prieteni, nu stiu de acest site, daca nu stiti, cititi-l.
Acum, intrebarea mea este, are prietena/logodnica/sotie? Nu zic ca o femeie nu ar putea face aceleasi chestii (dimpotriva, noi sutem aia mai “handicapati” care nu putem face aceleasi chestii care le fac ele), dar totusi, nu as vedea o femeie renuntand la lumina, caldura sau apa calda. Apoi, ar mai fi la fel de inversunat daca ar avea copil? Intr-adevar, asa calesti un copil de nu mai raceste toata viata lui, dar sa imi zica mie cineva sa aplic tratamentul asta copilului meu, pai nu as avea ce vorbi cu persoana respectiva. Probabil ca as incerca si eu asta, daca as trai singur, fara sa depinda nimeni de mine. Pe de alta parte, ii dau dreptate cu consumul de plastic, cu consumul de benzina (daca se coreleaza cu mersul pe jos, nu cu RATB sau metrou).

Iarna pe bulevard

In Bucuresti, iarna este un “adevarat” deliciu. Pe langa faptul ca suntem singurul popor care constientizam ca “iarna nu e ca vara”. Si, de fapt, in toata Romania, iarna este un deliciu. Spre exemplu, mersul trenurilor. Vara, cu totii stim ca trenurile merg incet fiindca “sina este dilatata” (nu mai stiu cine a scos perla asta, oricum o sina este di la tata, una este di la mama si daca tata cu mama se iubesc, sinele se apropie, iar daca mama si tata se cearta, sinele se indeparteaza) si deraiaza trenul. Iarna, insa, sina este inghetata si conductorul mana trenul incet peste plaiurile patriei, peste dealuri, prin vai si trecatori muntoase. Nu de alta, dar poate se uita vreun kinderel din cine stie ce comuna la tv prin cablu (nu au curent sau apa curenta, dar au digi sau boom) si vede ca e haios sa-ti lipesti limba de gheata, sau de ceva inghetat. Asa caci, daca conductorul nostru vede o galma rotindu-se nevrotic lipit de o sina, sa aiba timp sa opreasca.

Pentru parinti

Am trait intr-o seara o experienta extraordinara: o adormeam pe fetita mea, era agitata si o durea burtica, o tineam in brate invelita in paturica ei sa se incalzeasca si sa se linisteasca. De doua ori am pus-o in patutul ei si de doua ori s-a trezit, s-a uitat la mine si, sau dandu-si seama ca nu o mai tin in brate si dorind contrariul, sau fiindca o durea burtica, incepea din nou sa planga. Punct si de la capat Si asa mi-am adus aminte, nu stiu pe unde era ascunsa amintirea asta, cum eram si eu micut si ma tinea tatal meu in brate, ma simteam protejat, ma simteam iubit, imi era cald si bine…ce mai, daca as fi stiut ce e ala Rai, acolo era. Am adormit eu si mi-am adus aminte cum ma trezeam, vedeam grilajul de la pat si il vedeam pe tata cum se ridica de de-asupra mea si isi scoate mainile de sub mine, cu o privire in ochi care abia acum o pot descrie: nu de suparare, nu de nervi din cauza oboselii, nu o privire de genul “hai culca-te puiule sa dorm si eu”, ci o privire calda, de dragoste, linistitoare. Poate putin si de suparare, dar o suparare impotriva lui, ca m-a adormit dar a fost neatent si m-a trezit. Poate de suparare ca nu poate sa linisteasca deplin, sa dorm si sa ma odihnesc. Nu mai tin minte mai departe, nu stiu daca am inceput sa plang, dar parca zambeam ca il vedeam…si cred ca am adormit.
De cand ne nastem si incepem sa invatam lumea inconjuratoare, parinti, bunici, etc, suntem iubiti si indragiti. Cand suntem intrebati daca ne iubim parintii, si noi instinctiv spunem ca “da”. Dar asa suntem crescuti, nu stim ce e aia “iubire” si “dragoste”. Mai trec anii si incepem sa ne dam seama de intelesul cuvintelor, sa stim de ce ne simtim bine cu ei, de ce avem acele sentimente (deja intelegem si notiunea de “sentimente”). Dar nu stim sa simtim si altceva fata de ei. Asa ne-am nascut, asa i-am cunoscut si asa ii vom avea toata viata.
Abia acum, de ultimele 3 luni de zile, mi-am dat seama ce insemn eu pentru parintii mei. S-au cunoscut, s-au indragostit, au avut doi baieti gemeni pe care au inceput sa-i iubeasca. Eu m-am desteptat deja iubit, fara sa inteleg ca pentru alti oameni poti sa nu ai sentimente. Asa caci, abia acum imi pot da seama, pot spune cu adevarat ca inteleg cat de mult ma iubesc parintii mei, cat de mult insemn eu pentru ei si cat de multe ar face ei pentru mine. Sentimentul e reciproc, dar pentru mine, pentru copii, e un “dat”, asa suntem invatati si crescuti. Pe cand ei, stiu ce e aia dragoste si iubire, stiu ce inseamna sa ajungi sa iubesti pe cineva mai usor sau mai greu. Ei stiu ca, chiar si cu un copil, pentru a-l iubi si pentru ca el sa te iubeasca, trebuie sa fii bland, calm, cald, sa-i faci poftele, sa-l disciplinezi, sa-l inveti, cate si mai cate. Si asa noi crestem in ochii si in inima lor, dar ei intr-a noastra raman (relativ) la fel. Noi suntem “invatati” sa-i iubim, pe cand lor le vine sentimentul natural. Mama si tata, tata si mama, va multumesc!

Diferenta dintre generatii

Lumea evolueaza, progreseaza. Mereu mereu apar noi modalitati de a-ti petrece timpul liber, noi forme de distractii, noi tipuri de hobby-uri, dar si tipuri noi de locuri de munca, noi tipuri de “servicii”.
La fel si in cazul copiilor. Intotdeauna m-am gandit la ce tipuri de distractii am avut eu cand eram copil si ce distractii aveau parintii mei. Si, pana la urma, la aceeasi concluzie ajungeam: fotbal in fata blocului sau in parc, leapsa pe 14.937 de feluri, o bicicleta, tot felul de alte jucarii d-ale copilariei. Care era numitorul comun al tuturora? Toate se desfasurau afara! Nu stiam ce e ala computer, dar-mite facebook, youtube sau messenger. Si ce bine ne era…
Astia mici de azi insa? Ei cum vor evolua, cum se vor juca? Ce distractii vor avea? Ma gandesc la cum sa o mint pe fie-mea cand va intreba ce e cutia neagra de sub masa si ce e cu televizorul ala mic de pe masa (prinde desene animate? … hmm, daca ii zic da, trebuie sa pun din computer, si iar se uita la tv…nu bun!)
Pe de alta parte, ce sa fac? Sa o dau afara pe o strada goala de copii? Pai, ce face? Cu cine se joaca? Cu copii care stau incuiati prin case, ca asa vor ei? Sa surfeze netu’, sa impuste inamicii (nu mai sunt rusi acum, sunt teroristi arabi), sa joace un Warcraft XXVII sau un Diablo XIV? Sper doar sa pot intelege acea lume si sa o privesc ca si cum ar fi lumea mea in care cresc, pentru a putea intelege cum sa-mi educ mai bine copila.
Nici nu vreau sa intru in alte aspecte, precum cultura, bunul simt sau buna crestere! Copii mi se par din ce in ce mai rai, mai egoisti, mai invidiosi. Nu-mi place de cei de la OMV, nu sunt decat niste ahtiati dupa profit, depersonalizati, care nu-i intereseaza decat contul lor bancar. Dar au un slogan de milioane, care nu mi se pare cliseu si care chiar ni se potriveste, e tonic, e plin de sperante: “Romania va creste prin bun simt si responsabilitate”!

Pe net

multi viteji se arata. Dar atat tine vitejia.
Din pacate, pana acum a trebuit sa cenzurez doua sau trei comentarii asta fiindca mi se aduceau diverse injurii si eram facut in toate felurile (am scris ca astfel de comentarii nu vor fi publicate). Diversi care citesc comentarii d-ale mele pe alte siteuri vin si pe la mine ca sa ma injure. Nu-ti place tie ce scriu, sa fii sanatos, e treaba ta. Dar nu incepe sa scrii prostii si denigrari, uita-te in oglinda si vorbeste cu tine. Sunt de acord cu critica, imi poti spune ca gandesc gresit in opinia ta, sau ca tu consideri ca gresesc, dar foloseste un limbaj de om educat, nu de mahala. Ca daca esti mahalagiu, ma doare fix in halta satului in care te-ai nascut de parerile tale.

Despre fumat, sau nu

Pe tema asta am mai scris aici, atunci ma plangeam cum sa fac sa rezist tentatiei de a fuma.
Am fumat, m-am lasat, m-am reapucat, m-am relasat, m-am re-re-re-re… Nu am ajuns in re-re-uri in facultate, de ce sa nu pic si eu un examen de mai multe ori? Deja nu cred ca-mi mai incap numarul de tentative pe degetele de la o mana, dar stiu sigur ca fiecare perioada de lipsa a numarat atatea luni cat sa le pot pune pe degetele de la un picior.
Mult nu fumez, dar fumez din nou zilnic. La serviciu 2-3, acasa vreo 2-3…si ce friguri am tras iarna asta Fumatul are loc doar in bucatarie si geamul e mereu deschis, asa caci, daca afara erau -10 grade, cam ce temperatura era in bucatarie? Dar gresia? Mergeam cu pufoaica pe mine
In fine, subiectul postarii este urmatorul: de ce fumatorii trebuie sa fie aia aratati cu degetul, interzisi, blamati, etc? Recunosc ca lumea ar fi mai buna daca nu ar mai exista fumatori, dar lumea nu ar fi si mai buna daca nu ar exista masini? Daca nu ar exista centrale? Daca nu ar exista rafinarii? Daca nu ar exista uzine si fabrici? Daca nu ar exista arme ce se fabrica in anumite uzine si fabrici?

Oricui i-o placea…

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Cand era mic indoiam colturile fiindca semnele de carte erau franjuri de foi A5 care la a doua utilizare se intampla ceva cu ele. Chiar daca imi ziceau ai mei ca stric colturile. Acum folosesc (de placere) bilete la concertele la care am fost pe post de semn de carte.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?

Stephen King – primele doua volume (din 7) din seria Turnul Intunecat, Confesiunile unui cafengiu, Confesiunile unui bancher toxic, 101 ponturi de bază în fotografia digitală.

3. Citiţi în baie?

Cele mai bune 2 locuri!

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?

De gandit, ma gandesc si acum. Atunci cand citesc ceva care ma pasioneaza extrem de mult, ma imaginez scriind la randul meu ceva. Pofta sa scriu imi vine si pe blogul asta. Dar imi e frica de lipsa de inspiratie. Poate 1001 albume de ascultat intr-o viata (dar reduse la 101 albume rock), Stephen King – Orasul Bantuit sau poate John Steinbeck – Pasunile Raiului…

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Putin in urma fata de ce gasesti afara, dar cautand, gasesti ce vrei.

6. Care este cartea preferată?

Nu stiu daca am o carte preferata, la fel cum nu am neaparat un stil preferat. Am mai degraba autori preferati.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Mi s-a intamplat sa recitesc dar nu ca as fi vrut neaparat, poate si din lipsa de altceva: Mihail Sebastian – Orasul cu salcami, Accidentul, Stephen King – Shining, John Steinbeck – Pasunile Raiului, Oameni si soareci, John Grisham – Juriul, Firma.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Nu. Parca s-ar “demitiza”.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Da, cu Fratello si sotia, in primul rand. Si cu oricine m-ar asculta si as vrea sa-l ascult.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Ce am mai citit in trecut, ce mai vorbesc cu prietenii, ce mai aflu de pe net…si mai orice imi face cu ochiu’.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Nu sunt in masura sa impun lecturi. La categoria impuse intra kindereii care nu stiu inca ce e literatura.

12. Care este locul preferat pentru lectură?

Locul preferat este acolo unde ma prinde mai bine povestea citita.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Obisnuiam sa citesc ascultand muzica. Acum citesc oricand pot si oriunde, ascult muzica oricand pot si oriunde, nu prea se mai suprapun ele dar incerc sa fac ambele cat mai mult si mai des.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Nu, si sper sa nu citesc vreodata sau sa apelez la audio-book-uri. Se taie atatia copaci pentru nu stiu cate cacaturi de motive, si noi vrem sa fim mai ecologisti si sa nu mai tiparim carti??? Mi se pare o tampenie.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Citesc. Orice imi place.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

Ceva care sa ma atraga, sa ma stimuleze, sa-mi faca placere, sa ma relaxeze, sa-mi dea trairi cat mai intense, sa ma agite, sa ma determine sa gandesc, sa imi imaginez. O carte poate veni in orice forma atata timp cat stimuleaza firul care imi leaga urechile.

… sa ia si sa dea mai departe.

Oare asa va face si fie-mea?

Am primit o leapsa pe blog…wtf, mate? De la Fratello! Nu am mai auzit pana acum, nu am participat la vreo leapsa decat pana acu’ vreo 15-16 ani si aia era pe ouate, pe coco, pe culori sau animale. Oare fata mea cum va face? “Hai dragutzo, iesi si tu afara, fa o leapsa cu prietenii prin parc…” “Pai tati, bateria la laptop tine doar juma de ora si imi e greu sa alerg cu el dupa mine”

Dar, 10 ciudatenii:

1. nu-mi vine nicio ciudatenie acum si pe loc in minte.

2. nu pot sa suport gandacii de nici un fel, de nici o culoare, de nici un nimic! sa nu-i aud, sa nu-i vad, nimic! altfel vezi 100 kile cum sar in varful canapelei si chiraie…

3. nu imi e neaparat frica de intuneric, dar simt cum gheara intunericului ma cuprinde de piept si mereu intorc capul sa vad unde sunt cei doi ochi care sclipesc catre mine.

4. acum 1 an fara cateva zile m-am tuns, mi-am taiat coada pentru a doua oara si, se pare, ca si pentru ultima. daca as putea, maine mi-as lasa parul din nou sa creasca. inca, inca mai am unele ticuri, ca am coada sub reverul camasii, ma astept sa imi trec mana prin par cand fac baie…

5. (asta e o ciudatenie pentru prietenii mei, cred) la 27 de ani sunt casatorit si am o fetita.

6. una din formatiile preferate e Offspring, dar ii urasc pe punkeri.

7. as fi vrut, nu stiu daca mi-ar fi placut, sa fac armata.

8. unul din scriitori mei preferati e Stephen King…printre altele si fiindca am citit o carte de-a lui care mi-a dat cele mai mari si mai intense trairi pe care le-am avut de la orice alta carte citita. si cele mai nasoale cosmaruri, totodata.

9. cand mananc seminte, alune, etc, trebuie sa mananc in numar par, cate o bucata pentru fiecare parte a gurii.

10. piciorul care coboara de pe bordura trebuie sa fie acelasi cu cel care urca pe urmatoarea bordura. si urmaresc modelul, gurile de canal si gropile si tot ce se mai afla pe trotuarele calcate.

Chiar nu stiu cui sa o dau mai departe, asa ca fac ca la “Tarile”: o arunc in sus si cui ii place, poate sa o preia.

Dream Theater – Metropolis pt. 2: Scenes from a memory

Super formatie, super album. Formatia a luat nastere in 1985, membrii fondatori cunoscandu-se la Colegiul Muzical din Boston. Ca oricine altcineva care urmareste un vis, au renuntat la studii pentru a se dedica muzicii si formatiei . Oricum, la cum au ajuns sa cante, nu cred ca 1-2-3 ani de studii le-ar fi imbunatatit aptitudinile muzicale. Stilul abordat este progressive metal, un rock alert, cu multe ruperi de ritm, multe schimbari de linie melodica si o varietate destul de mare de instrumente folosite. De asemenea, mesajele sunt mai “serioase” si neconventionale, te fac sa te gandesti ce a vrut autorul sa transmita. Nu intalnesti doar riff-uri si solo-uri de tobe si/sau chitara, bass-ul are un rol foarte important si se regaseste in aproape fiecare melodie un pasaj pentru claviatura.
Metropolis pt. 2: Scenes from a memory este cel mai bun, cel mai melodic, cel mai rock, cel mai cel (opinia mea) album al lor. Contine balade, contine si melodii pur metal. Iar cel mai atractiv aspect, este un album tematic. In tot albumul se regaseste aceeasi tema, incepand cu prima melodie, dezvoltata si continuata cu fiecare melodie. “Baza albumului” se regaseste intr-o alta melodie a formatiei, de pe un album anterior. Simtind reactia pozitiva a fanilor vis-a-vis de respectiva melodie, formatia s-a gandit la acest album conceptual.